Video Foto API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință

API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință
Foto: Asociația Pro Infrastructură - Facebook
API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință
API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință
API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință
API: Dați drumul trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027. Este nevoie doar de voință

Asociația Pro Infrastructură cere ca trenurile să fie reintroduse între Cluj-Napoca și Poieni în noul mers din 2027.

Reprezentanții organizației susțin că primii 63 de kilometri ai căii ferate Cluj-Napoca – Poieni, aferenți loturilor 1 și 2, ar putea fi folosiți pentru circulația feroviară, chiar dacă lucrările pe întreaga linie Cluj-Napoca – Oradea nu sunt finalizate.

„Calea ferată Cluj-Oradea s-a închis complet în 8 ianuarie 2024 ca să fie reconstruită și electrificată. Mulțumită presiunii PNRR, primii 63 de kilometri de linie nou-nouță dintre Cluj-Napoca și Poieni (loturile 1 și 2) pot fi dați în trafic la începutul lui 2027, după trei ani de șantier”, transmite Asociația Pro Infrastructură.

Organizația arată că lucrările pe acest sector sunt într-un stadiu avansat și susține că redeschiderea liniei ar trebui făcută pentru călători, fără să fie așteptată finalizarea întregului proiect.

„Astăzi progresul pe acest sector se apropie de 80%. Este nevoie doar de voință și puțină muncă birocratică din partea MT și CFR ca să îl pună în slujba cetățenilor din zona de munte, obișnuiți să meargă cu ghezășu' la Cluj încă din 1873, de pe vremea străbunicilor”, spun reprezentanții asociației.

Asociația Pro Infrastructură atrage atenția că linia rămâne întreruptă între Bucea și Vadu Crișului, pe lotul 3, însă consideră că acest lucru nu ar trebui să împiedice introducerea trenurilor între Cluj-Napoca și Poieni.

„Linia rămâne încă întreruptă între Bucea și Vadu Crișului (lot 3) și, atât timp cât pe Cluj-Oradea nu se poate duce marfă, deschiderea circulației feroviare nu pare să fie o prioritate pentru CFR”, transmite organizația.

Reprezentanții Pro Infrastructură susțin că, deși o deschidere completă a liniei presupune și funcționarea instalațiilor de centralizare și semnalizare, circulația trenurilor ar putea fi făcută și în regim de șantier.

„O deschidere «ca la carte» presupune și funcționarea instalațiilor de centralizare și semnalizare dar efortul PNRR a fost concentrat pe partea de șină-traversă, așa cum o cerea jalonul. Aceste instalații asigură că pe orice sector (bloc de linie) există un singur tren, prevenind astfel coliziunile. Însă circulația este posibilă în regim de șantier, pe câte un fir alternativ, așa cum vedem și pe Brașov-Sighișoara, de exemplu. Un serviciu ad-hoc de tren «metropolitan» în sistem pendulă cu automotoare diesel este posibil, tehnic. Dacă se vrea. Noi vrem!”, mai transmit reprezentanții organizației.

Asociația reclamă și existența unor probleme birocratice care, în opinia sa, împiedică deschiderea tronsonului.

„Nu mai zicem că este jenant că, la aproape 4 ani de la semnarea contractelor, avem în continuare blocaje birocratice: ecoductul Brăișor nu are acord de mediu revizuit, la racordul substației de tracțiune Poieni lipsesc exproprierile, iar linia 1 împreună cu clădirea gării din Poieni sunt până în ziua de astăzi... în plop”, se arată în mesajul transmis de Asociația Pro Infrastructură.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .