Medicii ar putea fi obligaţi să facă 48 de ore de gardă pe săptămână, în loc de 35, cum prevede legea în prezent, iar ei vor fi plătiţi în funcţie de salariul actual, şi nu de cel ce ar urma să fie majorat, prevede Ordonanţa de modificare a legii salarizării, care va fi discutată miercuri.
Deputatul de Cluj, Adrian Oros (PNL), a declarat că liberalii au semnale că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose va fi votată şi de o parte din parlamentarii PSD, care au curajul să ridice capul, nemulţumiţi de Liviu Dragnea şi de probleme sale penale.
Un studiu arată că există şi domenii în care angajaţii muncesc de plăcere chiar dacă au salarii mici, cum ar fi IT, medicină, educaţie sau servicii publice.
1 august 2015. A fost ziua în care Regele Mihai I a decis retragerea titlului de principe nepotului său Nicolae şi excluderea din succesiunea la Coroana României. La doi ani de la acel moment, Nicolae acuză familia regală că i-a dat bani pentru exilul său şi îi interzice să îşi vadă bunicul.
Trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney în 1973 şi a fost formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).
Nicholas Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, transmite, într-un comunicat de presă, că acceptul retragerii titlurilor sale, din 2015, nu este scris de el şi nici semnat până la această oră, acuzând că medicii nu sunt lăsaţi să prezinte rapoartele despre starea Regelui Mihai.
Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a declarat, sâmbătă, că demisionează din PSD, afirmând că partidul aruncă România într-o văgăună a istoriei pentru a-l apăra pe Liviu Dragnea de trecut, precizând că situaţia în care se află liderul PSD – acuzaţia de fraudă plecată de la OLAF, ne va costa miliarde.
Deputatul Oana Bîzgan a iniţiat un proiect legislativ pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, prin care propune ca hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică să fie interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.
Pentru a se alinia cerinţelor CEDO, cu privire la condiţiile din penitenciarele româneşti, Ministerul Justiţiei are în plan construirea şi modernizarea a aproape 9.000 de locuri de cazare, recursul compensatoriu care a intrat deja în vigoare, dar şi graţierea totală sau parţială a deţinuţilor.