Imaginile o înfățișează pe Raluca Ripan în laborator.
O nouă pastilă contraceptivă promițătoare pentru bărbați a trecut primul său test de siguranță pe subiecți umani.
Sindicatele din Educaţie îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului de către Guvern.
O nouă metodă de înșelăciune face ravagii pe WhatsApp, unde infractorii se dau drept polițiști și inspectori ai Băncii Naționale a României pentru a obține informații bancare de la victime.
După repartizarea aomputerizată, elevii pot face schimb de locuri, în cazul în care nu au reușit să ajungă în liceul sau specializarea dorită. Schimbul se poate realiza dacă elevii au aceeași medie de admitere la liceu.
Consiliul Concurenței propune modernizarea legislației privind serviciile de transport în regim de taxi și transportul alternativ (Uber, Bolt), în urma unui amplu studiu de piață.
Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a demarat o investiție cu fonduri europene care vizează îmbunătățirea activității ambulatoriului integrat.
Banca Naţională a României (BNR) a anunțat cursul valutar de referință pentru joi, 24 iulie 2025. Leul românesc s-a apreciat ușor în fața monedei europene și a tuturor celorlalte monede de referință.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a oferit informații despre legea salarizării și majorarea pensiilor.