Inspectoratul Școlar Județean Cluj își "exprimă profunda dezamăgire" față de modul în care unele instituții media au relatat recentele incidente care au avut loc în două școli din Cluj-Napoca.
Proiectul metroului din Cluj-Napoca (Magistrala 1) este în faza de execuție, lucrările subterane fiind demarate în august 2025.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj face angajări. Ce post scoate la concurs.
CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că luni, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, transportul public în Cluj-Napoca și zona metropolitană se va desfășura conform programului valabil pentru ziua duminică.
Neclaritățile din CV-ul lui Moșteanu au declanșat un scandal pe scena politică românească. Vineri, 28 noiembrie, Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia, iar Guvernul Bolojan are nevoie de un nou ministru al Apărării.
Temperaturile vor fi uşor peste cele specifice acestei perioade, până aproape de sfârşitul anului, inclusiv de Crăciun, în toată ţara, relevă prognoza pentru intervalul 1 - 29 decembrie, făcută publică vineri de meteorologi.
Radu Moisin, deputat PNL și membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură, este invitatul jurnalistului Mihai Moga în emisiunea ZIUA LIVE, vineri, de la ora 12:00, în direct pe zcj.ro.
Peste 31.600 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele zece luni ale acestui an, potrivit datelor INS.
O mutație care să permită transmiterea la om a virusului gripei aviare ar declanșa o pandemie mai puternică decât cea de COVID, avertizează specialiștii Institutului Pasteur.