Cuvântul în limba română nu are multe sinonimii în uz, limitând expresia doar la partea benignă, ori curizitatea cu toate axpectele sale vitale conţine severe conotaţii maladive, chiar morbide. Expresia în limba română „mor de curiozitate" arată cât de cât şi partea bolnăvicioasă a curiozităţii.
Consultând dicţionarul limbii noastre şi câteva note de orientare psihologică, am remarcat preocuparea exclusivă pentru realităţile pozitive pe care le potenţează, în schimb limba engleză conţine multe sinonimii, bună parte dintre ele definind partea maladivă a curiozităţii. Indiscreţia e un sinonim folosit în limbajul curent, mai avem cuvântul voaiorism sau pe filieră greacă scopofilie, termeni folosiţi mai mult în studiul psihiatriei, care definesc deviaţii de natură instinctuală, însă atât de larg răspândite încât civilizaţia actuală le consideră normale.
De altfel, una dintre carenţele majore ale lumii în care trăim stă în tendinţa de a supune normelor democraţiei idei şi realităţi definite prin bine sau rău. În consecinţă, când răul este făcut de majoritate, încet încet acesta este normalizat, ca mai apoi să i se dea valoare de virtute pe modelul bine surprins de zicerea românescă "În ţara orbilor chiorul e împărat" (fără referinţe la fostul cneaz naţional), astfel nu de puţine ori democraţia eşuează în demonocraţie, păstrându-se cantitatea în defavoarea calităţii.
Revenind la temă, putem observa faptul că una din cele mai ţintite şi exploatate înzestrări umane este curiozitatea, astfel comerţul şi imensa industrie media au făcut adevărate ţinte din indivizi tot mai izolaţi, supralicitându-le atenţia până la nivel de maladie colectivă. Astfel, omul modern este asaltat prin stimularea falsă şi patologică a curiozitaţii cu false idei, pseudoinformaţii, necalificate judecăţi de valoare, opinii tâmpe, probleme inactuale.
Captarea curiozităţii se face prin instrumente media cu bună ştiinţă şi coduri bine stabilite; spre exemplu culoarea galbenă, culoare care în natură avertizează un potenţial pericol, este menită să-ţi provoace curiozitatea, dacă peste această culoare se mai şi scriu cuvinte precum ŞOCANT, GROZĂ, EXPLOZIV, BREAKING NEWS, scopul este atins, naţiunea privitoare se va fixa în fotoliu, cu gura căscată şi ochii cât cepele pe sticlă pentru a li se transmite edificatoare informaţii precum: silicoane sparte şi reeşapate, divorţuri nedorite cu lăutari, acuplări accidentale. În acest fel, omului îi sunt stimulate curozităţi de bâlci, desuete şi, uneori, morbide.
Poate unii se întreabă unde este drama, doar omul are nevoie şi de puţină distracţie! Problema e în lipsa măsurii; banalul şi frivolul în supradozaj e cale sigură spre tâmpire. Fără a suspecta scenarii orchestrate, e lesne de observat cum deturnarea sistematică a curozităţii spre false teme şi problematici produce în timp alienarea omului, îndepărtarea lui de propria viaţă şi abandonarea interogaţilor majore; astfel, în pofida faptului că e bine branşat la caraghioslâcul grădinii zoologice, numită pompos "viaţă mondenă" sau "high life", spectatorul de profesie la circul neîntrerupt şi răsuflat al vieţii îşi pune din ce în ce mai puţin problema cine este, ce face, ce sens are viaţa, unde pleacă atunci când "dă colţul".
Exemplar, în privinţa dozajului curiozităţii, este şi va rămâne dincolo de timp Isus Hristos, care îl invită pe colericul şi curiosul apostol Petru să nu fie interesat mai mult decât e cazul de situaţia mai tânărului coleg Ioan, invitându-l cordial să-şi vadă de calea sa, eveniment descris în finalul Evangheliei lui Ioan într-o stilistică aparte. Mântuitorul face lumină definitiv şi în privinţa sfârşitului lumii, cu o precizare tulburătoare în care afirmă concludent că doar Tatăl cunoaşte acest lucru, nici îngerii din ceruri şi nici chiar Fiul, zicere care a tulburat batalioane întregi de teologi, care se mai întreabă şi astăzi nevrozaţi "Cum de Isus nu ştie când va fi sfârşitul lumii?", răspunsul prieteni e dumnezeiesc de simplu: Isus nu e curios!
Istoria umanităţii este traversată uneori cu accente dramatice de curiozitate obsesivă în ce priveşte sfârşitul lumii, s-a narat şi scris nemăsurat, s-a fabulat cu nesimţire, s-a manipulat grosolan, făcându-se bani mulţi din curiozitatea deviată, ba unii au făcut şi strălucitoare cariere. Ce s-ar face Neti Sandu fără aceia care abia aşteaptă să vadă dacă până la prânz se vor căsători, vor călători cu avionul, vor face megaafaceri, îi va lovi tramvaiul, iar seara vor lua o cină romantică cu toate că nu au coborât toată viaţa lor de pe Muntele Băişorii.
A fi sănătos din perspectiva curiozităţii presupune scrutarea unui orizont larg şi luminos, mai pe scurt a fi o persoană, cuvântul latinesc persona îl defineşte pe cel care priveşte în sus. A privi prin gaura cheii pentru a pătrunde intimitatea celorlalţi e subiect de diagnostic psihiatric, plus că poziţia te expune unor pericole pidosnice.
