Explicaţiile furnizate cu promptitudine de autorităţile aeronautice franceze au generat un efect ciudat, în loc să aducă o minimă echilibrare şi atenuare a reverberaţiilor mediatice, au podus contrariul. Da! Suntem dispuşi să acceptăm cu îngăduinţă culpa extraumană generată de instabilitatea naturii, limitele tehnologiei sau alte cauze naturale, ba chiar avem disponibilităţi în a accepta şi explicaţii oculte, când cele stiinţifice nu sunt dovedite. Cât de cât facem concesii pentru liniştea noastră la explicaţii de genul: horoscop, astre, destin, soartă, hazard şi, de ce nu, „voia Domnului" ar prinde bine chiar şi pentru cei ce în mod curent nu Îl creditează.
Evenimentul aviatic recent este printre altele şi o serioasă invitaţie la reflecţie asupra fragilităţii firii umane, mai ales din perspectivă emoţională. În pofida galopantului avans tehnologic şi a controlului tot mai larg asupra fenomenelor naturale, subtilităţile manifestării umane par a fi tot mai incontrolabile.
Dacă ar fi să definim civilizaţia umană contemporană, cred că exerciţiul comunicării în timp real e cea care o defineşte, însă comunicarea în general şi comunicarea de mare viteză specifică generaţiei noastre implică mult mai mult decât un schimb de informaţii şi opinii, fluxul informaţional e şi un asalt ce invadează sensibilul registru emoţional uman, astfel fiecare individ branşat tehnologic la acest tip de informare şi comunicare e extrem de vulnerat emoţional. Consumăm în limita unei singure zile emoţii din cele mai diverse şi contrapuse cum generaţia bunicilor noştri nu le consumau într-un an.
Bulversarea atât de severă la nivelul „softului" emoţional al copilotului Andreas Lubitz, din nefericire, nu e deloc un accident izolat şi nu are specificităţi din perspectiva vârstei, educaţiei, culturii, crezului, etniei sau geneticii (în timp ce scriu mi-e dat să aflu spre tulburarea mea emoţională că presa germană notează la nivel de titlu că tânărul Andreas avea un bunic plecat din România prin anii '70 , halucinantul detaliu încearcă să ducă problema oriunde, numai unde trebuie nu. Din nefericire „România este ţara lui Oriunde").
Cu adevărat alarmant este faptul că la manşele lumii noastre se află nenumăraţi ipochimeni fracturaţi emoţional, care stau gata să de cu oiştea în stâncă când celor cât de cât stabili le e mai dragă lumea.
Un remarcabil domn mă întreba: cum a fost posibil ca un neamţ să recugă la un asemenea gest? Ca răspuns, i-am amintit că Hitler n-a avut părinţi din Bonţida şi ăsta chiar a dat-o rău de stâncă. Cu riscul de a provoca îngrijorări, dar mai degrabă cu intenţia sinceră de a provoca interogaţii oneste, afirm în cunoştinţă de cauză faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi ne punem fără să ştim la dispoziţia unor tulburaţi de nivelul lui Andreas. Găsesc în discuţiile mele cu tinerii tot mai mulţi confranţi care acuză descărcări nervoase în pedala de acceleraţie, după ce iubitele lor şi-au pus şeaua pe cardul altor fraieri. Statistic vorbind, la nivel global, în ziua în care a căzut avionul Germanwings, au mai murit în accidente rutiere peste 3.500 de oameni, îndrăznesc a avansa sustenabila ipoteză că jumătate din tragicele evenimente se petrec ca urmare a instabilităţii emoţionale.
Pare-se că marile probleme existenţiale contemporane ţin de soft, cât ţine de softul instrumentelor construite de om, în pofida viruşilor, se recalibrează facil şi progresează în mare viteză, dar ce ne facem cu „softul" psiho-emoţional uman, care e tot mai virusat şi poluat. Cine face mentenanţa?! Logica rezonabilă ne spune că doar constructorul are abilitatea de a gestiona optim propria creaţie, iar dacă acesta e o maimuţă, chiar fătată la Berlin, înseamnă că avem o mare problemă. Totuşi, în pofida tuturor relelor, eu cred cu fermitate în Cel ce priveste de sus cu îngădinţă, dragoste şi superioritate paternă spre Silicon Valley.
