Opera Națională Română îi invita pe clujeni vineri, 17 iunie 2016, la ora 18.30, la un eveniment unic și unul dintre cele mai emoționante spectacole ale acestei stagiuni: ”Aida”, de Giuseppe Verdi, dedicat distinsei soprane Lucia Stănescu, cu ocazia celei de-a 90-a sa aniversare.
Compania aeriană Blue Air va lansa o cursă regulată Cluj-Napoca – Birmingham, cu o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână.
Bastionul Croitorilor va găzdui spectacolul de teatru de umbre “Să creştem mici” vineri, 17 iunie 2016, la ora 19.00. Intrarea este gratuită.
Câteva produse alimentare inedite, cum ar fi bere cu adaos de sfeclă roșie sau zer, ciocolată raw vegan cu lucernă, dulceață din fruct de cactus, dar și covrigei din făină de sfeclă roșie și de morcovi, au fost prezentate de studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.
În aceste zile primarii şi partidele care-i susţin poartă negocieri asidue pentru obţinerea majorităţilor în consiliile locale, care să le asigure posturi de viceprimar dar şi conducerea unor regii şi societăţi de interes local.
Hidrologii au emis, miercuri, avertizări cod portocaliu de inundații, cu posibile depășiri ale Cotelor de inundație și de apărare, valabile până joi după-amiază în bazine hidrografice din județe aflate în zona Transilvaniei și Banatului.
Pentru anul şcolar 2016-2017, în județul Cluj există 920 de locuri disponibile pentru învățământul profesional în 57 de unităţi.
România va juca miercuri, de la ora 19:00, cel de-al doilea meci din Grupa A la Campionatul European de fotbal din Franţa. Selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu va juca pe Parc des Princes, din Paris, contra Elveţiei.
Cluj-Napoca va organiza, în premieră, Olimpiada Internațională de Matematică în anul 2018, Bucureştiul declinând oferta din motive economice.