A 47-a ediție a Trofeului Carpați la handbal feminin va fi găzduită, cel mai probabil, de Sala Polivalentă.
Lanţurile de retail şi mallurile au program special pentru cumpărături de vacanţă, cadouri sau pentru pregătirea mesei de Crăciun sau a Revelionului.
Sute de clujeni se pregătesc să iasă în stradă, la 25 de ani de la data la care au început manifestaţiile anticomuniste de la Cluj-Napoca. De această dată, luptă împotriva securităţii cibernetice.
Românii au beneficiat în acest an de circa 25.000 de garanţii pentru achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă, primind finanţări totale de 900 milioane euro, în condiţiile în care un credit mediu s-a situat la 36.000 euro, iar preferinţa pentru apartamentele cu trei camere a crescut.
După ce timp de câteva luni bune fântâna arteziană din Piaţa Unirii a fost îngrădită de garduri şi de grilaje care delimitau şantierul, lucrările au ajuns la final, iar clujenii pot, în sfârşit, să o admire în toată spendoarea ei.
În prag de sărbători, toţi copiii merită să primească de la Moş Crăciun cadouri care mai de care. Pentru doi copii cu probleme din Cluj, care trăiesc într-o sărăcie apăsătoare, astfel de dorinţe nici nu le trec prin cap, singura grijă a părinţilor lor fiind să aibă măcar ce să pună pe masă.
După mai bine de jumătate de an în care licitaţia a fost blocată de contestaţii, instanţa a dat decizia finală. Acum, contractul pentru operarea şi întreţinerea sistemului de bike-sharing poate fi semnat.
Vârstnicii de la Centrul de zi numărul 1 din Cluj-Napoca vor susţine duminică un concert de colinde caritabil la Casa de Cultură a Studenţilor.
Clujenii rămân cu vechile compostoare de bilete pe mijloacele de transport public, deşi li s-a promis că în vara lui 2014 sau cel târziu până la finele anului îşi vor putea achiziţiona tichete de la automate moderne. Sistemul de ticketing, de 27 de milioane de lei, va deveni funcţional abia anul viitor.