Municipalitatea vrea să combată fenomenul graffiti şi să stopeze extinderea desenelor neautorizate care se înmulţesc pe zi ce trece pe clădirile din centrul oraşului. Aşadar, cei care vor fi prinşi săvârşind astfel de fapte pe zidurile din municipiu ar putea fi amendaţi chiar şi cu 2.500 de lei.
Din imnul Clujului lipseşte Clujul. Sau poate fetele acelea în chiloţi sunt clujence.
România şi-ar putea depunde candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981, Asociaţia Student Sport urmând să înainteze în acest sens un memorandum către Guvernul României
La nivel naţional se înregistrează peste 15.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Bucureşti, Cluj şi Prahova, iar cele mai puţine în Sălaj, Mehedinţi şi Bacău, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului, valabil în aproape toată ţara.
Începutul primăverii a marcat la Cluj-Napoca deschiderea primului centru pentru voluntariat în cultură din oraş, Yellow Apples.
La Prefectura Cluj a avut loc miercuri prezentarea variantelor de legare a centurii Valcele - Apahida, prin Drumul Naţional 1 Cluj-Turda, cu Autostrada Transilvania. Au fost prezenţi directorul general al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Narcis Neaga, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan şi reprezentanţii firmei care realizează studiul de fezabilitate.
Începutul primăverii readuce ninsoarea. Începând de joi de la prânz, în 24 de judeţe din ţară, printre care şi Clujului, se vor semnala precipitaţii importante cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori.
Ziua de Cluj v-a informat pe larg despre eşecul depunerii unei cereri de finanţare la Comisia Europeană pentru un proiect intitulat „dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă", la aeroport şi a promis că va reveni cu detalii despre acest caz. Astăzi vă prezentăm un document incendiar.