Într-o perioadă în care majoritatea evenimentelor din oraş sunt legate de venirea sărbătorilor de iarnă, Asociația Pentru Cultură Tradițională “Zestrea” le propune clujenilor o incursiune în atmosfera taberelor de campanie medievale, prin intermediul expoziţiei "Arc peste Timp".
Cea de-a XV-a ediţie a Salonului Icoanei Ardelene îşi va deschide porţile joi, 11 decembrie.
Bastionul Croitorilor va găzdui sâmbătă vernisajul expoziţiei de pictură "Cetăţi în lumină".
Teatrul Naţional Cluj-Napoca va organiza, în data de 13 decembrie, cea de-a treia ediţie a Nopţii Porţilor Deschise.
Universitatea de Artă şi Design (UAD) va găzdui de miercuri expoziţia "Your Memory Becomes Me", semnată de australianul Donal Fitzpatrick.
Fundatia AltArt lansează apelul pentru concursul de lucrări de intervenţie artistică ”Oraşul Vizibil”, derulat în acest an sub tema "bunuri publice". Persoanele interesate se pot înscrie până în 20 noiembrie.
Pentru majoritatea dintre noi, polistirenul şi placajul stratifical sunt simple materiale de construcţii. O tânără graficiană a reuşit însă să le ridice la rang de artă, transformându-se în vedetele expoziţiei "Exaltink", al cărui vernisaj este marţi, patru noiembrie.
Cea de-a XI-a ediţie a expoziției–concurs național "Fotografia, Document Etnografic" va fi lansată luni, de la 12:00, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.
Recomandări: