Imobilul se află în cea mai râvnită zonă din Faget ş anume D.D. Roşca.
Ordinul Arhitecților din România a lansat două rapoarte de analiză a pieței de arhitectură și construcții din România (2018-2020).
O vilă spectaculoasă se vinde cu 1.1 milioane euro în Feleacu.
Până la realizarea centurii meropolitane, în 2026, primarul Clujului îi avertiza pe dezvoltatorii imobiliari că nu vor primi autorizaţii pentru proiecte mari în Borhanci şi Sopor.
SDC Imobiliare propune, pe strada Cosașilor, mai multe imobile mixte de locuințe și birouri, cu înălțime variabilă, în zona fostei platforme industriale Clujana Est.
În luna septembrie a crescut numărul de imobile vândute faţă de luna august. Clujul este pe locul 4 în topul naţional, cu 3289 de imobile în luna septembrie, după Bucureşti, Braşov şi Timiş.
În prima lună de toamnă, prețurile apartamentelor (noi și vechi) scoase la vânzare în România s-au menținut, ca medie la nivel de țară, la un nivel relativ constant comparativ cu august 2021.
SDC IMOBILIARE va ridica două blocuri de 10 etaje în zona autogării din Cluj-Napoca. Parterul este prevăzut pentru spaţii comerciale, iar primul etaj pentru birouri.
În clasamentul celor mai scumpe oraşe europene Clujul depăşeşte Bucureștiului, și se situează pe locul 141, cu un preţ mediu al locuinţelor în centrul oraşului de 2.203 euro/mp.