Listele cu cele peste peste 300 de obiectivele din patrimoniul național cultural care vor fi cuprinse în cele 12 rute culturale au fost aprobate în data de 6 aprilie, pentru a primi finanțare prin PNRR. Și județul Cluj are câteva obiective care vor primi finanțare.
Primarul Emil Boc a anunțat că instituția pe care o conduce a depus proiecte pentru renovarea mai multor clădiri din oraș.
Consilierii Locali ai Floreștiului au aprobat un proiect care prevede renovarea energetică a clădirilor rezidențiale din cea mai mare comună din țară.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus, joi, că este necesar un plan privind "redesenarea" sistemului sanitar din România, iar schimbarea cea mai grea de făcut, în opinia sa, este cea legată de mentalităţi.
Un număr de 23 de școli și mai multe blocuri din Cluj-Napoca vor fi renovate energetic, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Reprezentanța Comisiei Europene în România (CE) a găzduit o întâlnire comună de lucru cu reprezentanții AMR și alți actori din mediul public și privat.
Cea mai mare investiție din Transilvania finanțată în cadrul componentei Turism și Cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost blocată de USR în ședința de joi a Consiliului Local Florești. Edilul Bogdan Pivariu spune că nimeni nu se aștepta la așa ceva și îi critică pe aceștia pentru decizia luată.
Cea mai mare investiție din Transilvania finanțată în cadrul componentei Turism și Cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost blocată de USR în ședința de joi a Consiliului Local Florești.
Sumele de bani destinate fondurilor de capital de risc, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor asigura accesul la infuzii de capital pentru întreprinderile românești de cel puțin 400 de milioane de euro.