Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că s-a înregistrat primul caz confirmat de infecţie, de la începutul perioadei de supraveghere din acest an.
Două femei, angajate la o unitate medicală, sunt cercetate penal sub acuzația de fals și înșelăciune, după ce ar fi întocmit documente false în vederea obținerii ilegale a unor deconturi de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Încă o persoană a fost arestată într-un dosar ce vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unei minore din județul Cluj.
Constructorul român Dorinel Umbrărescu are în lucru mai multe tronsoane de autostradă pe A3, însă rămâne de văzut dacă antreprenorul va reuși să finalizeze măcar o parte din acestea până la sfârșitul anului.
Lucrările pe tronsonul dintre Nădășelu și Zimbor a Autostrăzii Transilvania merg înainte. Constructorul UMB a început așternerea asfaltului pe unele sectoare, iar turcii de la Ozaltin se pregătesc de viaducte.
Constructorul UMB continuă să avanseze pe două dintre șantiere de autostradă dintre Cluj și Sălaj, loturile A3 Nădășelu - Mihaiești, respectiv Mihaiești - Zimbor.
Scene de groază s-au petrecut miercuri după-amiază, într-o localitate din judeţul Sălaj. Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost atacat cu o violență extremă de o haită de câini de la o stână aflată la doar câțiva metri de gospodăriile oamenilor. Poliţia a deschis dosar penal.
A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania, a transmis, luni Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Reprezentanții Asociaţiei Pro Infrastruvtură afirmă că încă este posibil să circulăm spre final de 2025 pe aproximativ 27 kilometri ai A3, dacă antreprenorul UMB aduce suficiente echipe între Topa Mică şi Zimbor.
Pe cele două șantiere de autostradă care leagă Clujul de Sălaj, loturile A3 Nădășelu - Zimbor, respectiv Zimbor - Poarta Sălajului, constructorul UMB și-a concentrat oamenii și utilajele în zece zone de lucru.