Directorul tehnic al Universității Cluj a prefațat întâlnirea din runda cu numărul 26 a sezonului regulat al Superlgii.
Cei trei jucători transferați de formația clujeană în ultima zi a perioadei de mercato au oferit primele declarații.
Stadionul din centrul orașului va avea în curând un nou gazon, în special pentru organizarea Campionatului European de Tineret, care se va desfășura la vară pe patru stadioane din România, printre care și Cluj Arena. Este pentru prima dată când gazonul va fi schimbat integral din bani publici.
În ciuda faptului că "studenții" nu au obținut o victorie, unul dintre elevii lui Ioan Ovidiu Sabău se numără printre remarcații rundei cu numărul 25 din sezonul regulat.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la o înțelegere cu unul dintre cei mai experimentați jucători din Superligă.
Dezamăgit de greșelile de arbitraj comise împotriva echipei clujene, dar și de "sistemul" din fotbalul românesc, Radu Constantea se gândește să renunțe la funcție.
Directorul tehnic al echipei clujene a profitat de jocul de pregătire pentru a testa mai mulți fotbaliști din Academie.
"Șepcile roșii" au disputat un joc de pregătire contra concitadinei din Liga a 3-a, pe care au învins-o cu 5-1.
Universitatea Cluj și CFR și-au aflat programul dinaintea duelului direct, care va avea loc în ultima rundă a sezonului regulat.