Este vorba de fosta contabilă a primăriei Apahida, Dana Aștilean, actuală șefă a serviciul economic, care a mai fost condamnată penal la șapte luni de închisoare cu suspendare în 2015, pentru că ar fi modificat o hotărâre de Consiliu Local.
O clujeancă supărată îi bate obrazul primarului din Apahida cu halul în care arată autobuzul pus la dispoziţie pentru transportul elevilor.
Un clujean ne-a trimis pe numărul de WhatsApp al redacţiei supărarea de sâmbăta aceasta, când cei de la compania de electricitate care deserveşte mai multe localităţi din judeţul Cluj s-au "hărnicit" să le taie curentul fix la tăiatul porcului.
Apahida nu se vrea un simplu dormitor al Clujului, astfel că și-a pus la punct o strategie de dezvoltare pe perioada 2023-2030 care să o ajute să evite această poziție.
Peste patru milioane de lei ar urma să meargă în investiții în domeniul Educației în comuna Apahida.
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin la un incendiu de casă pe strada Libertății din comuna Apahida.
Reprezentanții primrăriei comunei Apahida fac un apel la oameni să folosească în mod responsabil sistemul de canalizare.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a câștigat un nou mandat de președinte în fruntea organizației locale a social-democraților din Apahida.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a oferit detalii pentru ZIUA de Cluj despre acțiunea de împădurire din localitatea Câmpenenști.
Recomandări: