Bogdan Pivariu susține că măsurile luate, printre care amplasarea containerelor pe malurile Someșului sau instalarea camerelor de supraveghere în zonele critice, au început să dea rezultate.
Edilul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a fost, miercuri seara, într-o vizită pe șantierul unei străzi din comuna Florești.
Primăria Florești va acorda o compensație financiară pentru fiecare copil care nu are loc în creșa de stat din localitate, o soluție temporară, până la rezolvarea problemei, a anunțat recent primarul comunei.
Edilul din Florești a precizat că, în ședința Consiliului Local de joi, va fi supus votului un proiect prin care animalele lăsate nesupravegheate pe domeniul public să poată fi ridicate, iar stăpânii acestora să fie drastic amendați.
Primarul Floreștiului susține că are un acord de principiu cu autoritățile centrale pentru suplimentarea numărului de benzi de pe strada Eroilor.
Comuna Florești este parte dintr-un proiect pilot la nivel național, de urbanism participativ, a anunțat edilul Bogdan Pivariu.
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, spune că, în ședința consiliului local de săptămâna viitoare, va supune votului un proiect prin care animalele lăsate nesupravegheate pe domeniul public să poată fi ricate.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se va desfășura și în Floreşti. TIFF-Florești va avea loc între 23 iulie și 1 august 2021 în parcul Poligon.
Trei cai au fost surprinși plimbându-se nestingheriți prin mijlocul străzii la Florești, duminică dimineață.
Recomandări: