CFR Călători informează că, pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor pasagerilor, începând de marţi, 16 septembrie 2014, trenul InterRegio 1641/1642 Bucureşti Nord – Dej Călători şi retur îşi va prelungi traseul până la Cluj Napoca şi retur în regim de tren Regio Expres.
În urma tragerii la sorţi din cadrul 16-imilor Cupei României la fotbal ediţia 2014-2015, cele două echipe clujene şi-au aflat adversarele.
Mijlocaşul CFR-ului Ciprian Deac, unul din cel mai buni oameni de pe teren în partida contra celor de la Astra Giugiu, câştigată de feroviari cu 4 la 1, când a marcat un gol şi a dat o pasă de gol, s-a accidentat în minutul 52 la un duel cu Pliatsikas.
CFR Cluj a învins categoric Astra şi a trecut pe locul doi al clasamentului, iar antrenorul Vasile Miriuţă compară echipa lui cu unele dintre marile formaţii ale Europei.
Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, încă nu vrea să se gândească la titlul de campioană a României până la sfârşitul turului, în funcţie de locul ocupat în clasament şi de bugetul de care va dispune echipa.
"Feroviarii" urcă până pe poziţia a doua a clasamentului în urma victoriei categorice de pe teren propriu contra Astrei Giurgiu.
CFR Cluj va întâlni pe teren propriu o altă favorită la titlul de campioană a României, Astra Giurgiu, în derby-ul etapei a şaptea a Ligii I la fotbal, după ce etapa precedentă a reuşit o victorie surprinzătoare, 2-1, pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti.
Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal obligă formaţia CFR Cluj la plata sumei de sumei de peste 126.500 de euro. Suma reprezintă restanţe salariale către patru jucători: Ioan Hora, Claudiu Voiculeţ, Vasile Maftei şi Daniel Stana.
Davide Petrucci, una dintre cele mai importante achiziţii ale feroviarilor, nu consideră venirea sa de la Manchester United la CFR ca fiind un pas înapoi în cariera sa fotbalistică.