DIICOT Timişoara face, miercuri dimineaţa, 63 de percheziţii în mai multe judeţe, 40 de persoane fiind suspectate de delapidare. Procurorii susţin că persoane din conducerea CFR Marfă ar fi subevaluat 2450 vagoane destinate casării, cauzând un prejudiciu 6.313.748,52 euro.
Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ştefan Cicio-Pop Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţă a spectatorilor care vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele CFR 1907 Cluj şi FCSB.
Compania de stat CFR Călători a anunţat că va suplimenta cu peste 8.000 de locuri, în minivacanţa de Paşte, trenurile către cele mai solicitate destinaţii şi recomandă achiziţionarea din timp a biletelor.
Iosif Szentes, Directorul general al CFR Călători, a declarat, miercuri, că după intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern prin care se acordă studenţilor gratuitatea transportului feroviar, capacităţile companiei au devenit insuficiente.
După o discuţie cu Liviu Dragnea, Ministrul Transporturilor anunţă că a fost tranşată problema transportului gratuit cu trenul pentru studenţi.
Tinerii liberali clujeni acuză PSD că schimbă regulile în timpul jocului, în cazul transportului gratuit pentru studenţi pe mijloacele feroviare. Şeful social democraţilor clujeni, pe poziţii divergente cu un coleg de la PSD.
Reducerea este valabilă pentru călătoria la clasa 1 și a 2-a şi se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio, fiind disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR.
Din cauza unor defecţiuni apărute la linia electrică între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, circulaţia feroviară a fost blocată pentru reparaţii.
Aproximativ 30 de copii, elevi în clasa I a şcolii „Iuliu Haţieganu”, au avut ocazia să-l întâlnească pe Moş Crăciun în tren.