Edi Chereji speră că autoritățile vor reveni și vor da posibilitatea ca și cei care se testează sau care au trecut prin boală să participe la evenimente, pentru că altfel ar fi o măsură discriminatorie, mai ales că festivalierii UNTOLD sunt foarte mulţi sub 18 ani.
Eduard Chereji, directorul de comunicare al Untold și Neversea, spune că pentru organizatorii de evenimente și artiști "situația este una tristă", pentru că "nu există niciun ajutor pentru sectorul cultural" din partea Guvernului, cu toate că au existat promisiuni.
Organizatorii de spectacole, concerte, festivaluri, artiști independenți, tehnicieni și operatori ticketing au fost excluși din lista operatorilor care primesc compensații pentru pierderile suferite în pandemie.
Untold 2021 ar urma să aibă loc în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca.
Cel mai iubit festival de la malul Mării Negre, Neversea, se va organiza în acest an, la o nouă dată.
Seful Guvernului a subliniat că desfăşurarea festivalurilor mari ar fi posibilă abia după 1 august, menţionând că a discutat acest aspect cu organizatorii evenimentelor respective.
Directorul de comunicare Untold şi Neversea, Edy Chereji, a precizat că măsurile de relaxare luate de autorităţi nu se pot aplica la cele două festivaluri muzicale, referindu-se mai ales la normele de distanțare.
Luând în calcul ultimele măsuri anunțate de autorități, organizatorii Electric Castle (EC) au luat decizia de a amâna editia de anul acesta.
Organizatorii festivalurilor Untold și Jazz in the Park critică măsurile guvernamentale pentru evenimente.