Departamentul Poliţiei Locale Floreşti atrage atenţia locuitorilor comunei cu privire la o serie de cazuri de înşelăciune semnalate în ultima perioadă.
E.ON Distribuţie România, companie ce a lăsat la mijlocul lunii 1.900 de consumatori din trei localităţi clujene fără gaz timp de aproape 24 de ore, a primit o amendă dură din partea Protecţiei Consumatorilor Cluj.
Comisia de evaluare a ofertelor a deschis la mijlocul acestei săptămâni ofertele referitoare la licitaţia privind execuţie lucrări trotuare.
Reprezentanţii primăriei floreştene au prezentat proiectul de buget al comunei pe anul 2016, aflat în dezbatere publică, alături de principalele obiective investiţionale.
Administrația publică locală din Florești a demarat o serie de lucrări pentru modernizarea comunei.
Oamenii legii au reținut pentru 24 de ore două persoane care i-ar fi sustras unui bărbat portofelul și telefonul mobil.
Şoseaua unde mii de şoferi îşi plâng de milă va avea semafoare inteligente. Au fost deja instalate şi urmează să fie pornite săptămâna viitoare.
Peste 465 de elevi sunt aşteptaţi să participe miercuri la cea de-a cincea ediţie a festivalului-concurs de colinde "Tradiţia creştină – oglindită în datini şi obiceiuri".
O femeie de 27 de ani, din Florești, judeţul Cluj, nu a mai revenit la domiciliu după a plecat de la locul de muncă.