23 de autovehicule cu o greutate mai mare de 2 tone au fost depistate parcate ilegal pe domeniul public de angajaţi ai Poliţiei Locale.
Producţia eficientă, tehnologia informaţiei în autovehicule sau modul în care interiorul maşinilor poate fi transformat într-un spaţiu vital sunt temele unei competiţii derulate de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
A intrat pe contrasens, şi-a izbit maşina de o alta care în urma impactului a fost proiectată într-un alt autoturism, după care a revenit pe sensul de mers şi a acroşat semafoarele şi semnalizarea rutieră de pe scuar. Mai mult, poliţiştii l-au prins că circula sub influenţa alcoolului.
Lucrările la "pietonala" Andrei Şaguna, din centrul Clujului, vor fi terminate în cel mult câteva zile, după cum spun reprezentanţii constructorului Concefa SA Sibiu.
Problema maşinilor abandonate pe carosabil rămâne acută în Cluj-Napoca, unde locurile de parcare sunt puţine, iar maşinile - tot mai multe. O astfel de situaţie se află şi pe strada Lunii, unde pe distanţa dintre două numere topografice, 11 şi 13, sunt abandonate trei maşini. Cetăţenii din zonă cer îndepărtarea acestora, pentru că "sunt puţine locuri de parcare".
Aleea cu sens unic de circulaţie care face legătura între străzile Înfrăţirii şi Branului a fost transformată de astăzi în arteră cu dublu sens de circulaţie, în urma unei decizii a Primărie Cluj-Napoca.
Recomandări: