Angajații din România mai au câteva zile libere legale în 2026 până la finalul anului, însă adevărata „pauză” de mai multe zile vine abia spre sfârșitul toamnei.
Elevii și profesorii au parte de o nouă minivacanță la finalul acestei săptămâni, întrucât vineri, 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învățătorului.
Vineri, 5 iunie, este zi nelucrătoare pentru profesorii și angajații din Învățământ, cu ocazia Zilei Naționale a Învățătorului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a desfășurat nu mai puțin de 276 de misiuni în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorile pascale.
Clujenii pot ajunge cu mijloacele de transport în comun în zonele de agrement amenajate din apropierea municipiului, unde pot face tradiționalul grătar de 1 mai.
Săptămâna va debuta cu o vreme în general frumoasă.
Românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei de 1 mai.
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat când va începe distribuirea pensiilor în luna mai pentru cei care primesc acest drept în numerar și nu direct în contul bancar.
CFR Călători va suplimenta numătul renurilor care vor circula spre litoralul românesc în minivacanța de 1 mai.
În perioada minivacanței prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor asigura siguranța cetățenilor.