Preşedintele Klaus Iohannis susţine că demonstraţiile şi protestele sunt fireşti, legitime, însă manifestările violente, extremismul şi xenofobia sunt intolerabile şi complet de neacceptat.
Reprezentantii Untold au reactionat la propunerea edilului Clujului, Emil Boc, de a face un concert-test, pentru a pregati marile festivaluri din toamna in conditii de pandemie.
Londra nu a raportat niciun deces din cauza COVID în ultimele 24 de ore, potrivit Public Health England (PHE). Este pentru a doua oară în acest an, Londra fiind unul dintre orașele cu cele mai multe victime provocate de noul coronavirus.
Ce fel de mesaje transmitea presa transilvăneană populaţiei acum peste 100 de ani, când lumea era lovită de ”Gripa spaniolă”? Îți sună cunoscute? "În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă".
Nu mai puțin de 5.000 de persoane au participat la un concert organizat în Barcelona pentru a se vedea dacă astfel de evenimente, desfăşurate cu aplicarea unor măsurilor de igienă, pot fi sigure în contextul pandemiei.
Sâmbătă, 27 martie 2021, Martorii lui Iehova din întreaga lume celebrează un eveniment unic în istoria omenirii: „Cina Domnului”, cunoscut și sub denumirea de Cina cea de Taină.
Ieri a avut loc o întâlnire fără măşti de protecţie între înaltele autorităţi ale urbei, într-o zi în care incidenţa ratei de infectare la Cluj-Napoca a ajuns la 6,70 de cazuri la mia de locuitori.
Profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș a anunțat joi că demisionează din funcția de consilier onorofic al ministrului Sănătății. Care a fsot prima reacţie a lui Vlad Voiculescu la auzul veştii?
Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară că există un grup de lucru care caută soluții astfel încât în perioada de vară să poată fi organizate anumite evenimente, totuşi, a ezitat să se pronunțe în legătură cu
Recomandări: