Președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a comentat în termeni duri trecerea primarilor social-democrația la PNL pentru alegerile locale din 27 septembrie.
PSD Dej îl critică pe primarul Costan Morar, care a părăsit partidul acum câteva săptămâni și tocmai și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar la Dej, din partea PNL.
Nu mai puțin de 47 de persoane s-au înscris pe listele PNL pentru a candida la un loc în Consiliul Județean Cluj, în condiţiile în care numărul actual al mandatelor PNL este de 16, la care se adaugă cele ale preşedintelui şi vicepreşedintelui instituţiei.
Costan Morar, primarul Municipiului Dej, a anunțat, astăzi, că va candida pentru fotoliul de primar din Dej din partea Partidului Național Liberal (PNL).
După ce doi primari importanţi ai PSD din județul Cluj au făcut trecerea către PNL, Cristian Matei la Turda şi Costan Morar la Dej, de această dată a venit rândul primăriței din comuna Ceanu Mare, Liliana Moldovan, să candideze din partea PNL.
Condamnat penal cu suspendare în 2018 pentru că a condus beat şi a provocat un accident în care a fost rănită o persoană, senatorul Nicoară şi-a ispăşit pedeapsa în ALDE, iar acum se poate întoarce în PNL.
Actualul edil al municipiului fost desemnat de Colegiul Director al Partidului Național Liberal ca viitor candidat al acestei formațiuni.
Alin Tișe este candidatul PNL pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Cluj. Decizia a fost luată de Colegiul Director Județean al PNL Cluj.
Condamnarea la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu nu a rămas fără urmări pentru primarul Floreștiului. Horia Șulea a fost suspendat de PNL Cluj din toate funcțiile deținute în partid.