După eșecul înregistrat la sfârșitul anului 2022 când României i-a fost refuzată intrarea în Schengen, politicienii nu mai concep un scenariu similar și în 2023. Chiar preşedintele Iohannis spunea că România va deveni parte a Schengen, punctând că miza nu este data la care se va întâmpla acest lucru, ci intrarea în spaţiul de liberă circulaţie.
Deputatul clujean Sorin Moldovan se arată dezamăgit de votul Austriei împotriva aderării României la Schengen și consideră că Statul Român trebuie să ia măsuri dure împotriva intereselor acestei țări.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, este invitatul junalistului Mihai Moga la ZIUA LIVE, marți dimineață, de la ora 09:00.
Comisia Europeană a cerut ridicarea MCV pentru România, într-un raport discutat, marți, în Colegiul Comisarilor. Conform Raportului, România a făcut progrese în privința reformelor în Justiție și cele trei legi adoptate recent de Parlament asigură independența sistemului judiciar.
Deputatul clujean Radu Moisin a participat la un eveniment ce și-a propus să informeze tinerii elevi din județul Cluj despre importanța implicării active în viața comunității lor.
Eurodeputatul clujean consideră că cel mai important aspect în această problemă este ca, prin decizia luată de coaliția de guvernare, populația să nu își piardă puterea de cumpărare a bunurilor de larg consum.
Daniel Buda, președinte PNL Cluj și europarlamentar, este invitatul ediției de marți a emisiunii ZIUA LIVE, transmisă în direct pe www.zcj.ro și pe pagina de Facebook ZIUA de CLUJ.
Europarlamentarul Daniel Buda susține că obiectivul coaliției de guvernare este de a lua măsurile care să permită cetățenilor și firmelor să treacă peste această iarnă.
Deputatul clujean Radu Moisin susține că a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii informații cu privire la situația actuală a lucrărilor la infrastructura feroviară din Transilvania.