Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Guvernului măsuri de protecţie pentru profesori, după cazul din Teleorman, unde o profesoară a fost batjocorită şi lovită de un elev. Peste 19.000 de cazuri de violenţă s-au înregistrat într-un singur an în şcoli.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj lansează proiectul educațional "Dreptul meu la imagine”, născut din nevoia de a educa tânăra generație în direcția asumării și gestionării corecte a imaginii în societate.
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, că, la nivelul Ministerului, urmează să fie efectuată o evaluare a programelor școlare pe baza unor chestionare deja lansate în școli, către elevi, profesori și părinți.
Comisia pentru educaţie din Camera Deputaţilor a avizat favorabil propunerea ca plăţile către profesorii din învăţământul preuniversitar privind drepturile salariale câştigate în instanţă să se facă eşalonat, începând de anul viitor. Banii vor fi plătiţi până în 2022.
Elevii de liceu şi cei din clasele a VIII-a vor primi lecţii de educaţie juridică de la avocaţi, în cadrul unui parteneriat derulat de Inspectoratul Şcolar împreună cu Baroul Cluj.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede acordarea burselor de merit olimpic şi pentru elevii care au obţinut menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale, precum şi răsplătirea profesorilor care i-au pregătit.
Elevii care au obținut media 10,00 la testele naționale pentru admiterea la liceu și absolvenții de liceu care au avut această medie în urma probelor susținute la bacalaureat, sesiunea 2017, au fost premiaţi luni, de Consiliul Judeţean.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.
500 de elevi şi profesori clujeni au primit distincţia de ,,Excelenţă în educaţie” în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Ariana Bucur.