Elevii care au obținut media 10,00 la testele naționale pentru admiterea la liceu și absolvenții de liceu care au avut această medie în urma probelor susținute la bacalaureat, sesiunea 2017, au fost premiaţi luni, de Consiliul Judeţean.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.
500 de elevi şi profesori clujeni au primit distincţia de ,,Excelenţă în educaţie” în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Ariana Bucur.
Sindicaliştii din învăţământul clujean preuniversitar au decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj organizează o nouă ediţiie a Galei Excelenţei clujene în educaţie, unde vor fi premiaţi elevii şi profesorii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare.
Câteva sute de profesori şi învăţători au purtat, luni, în prima zi de şcoală, ecusoane în piept cu însemnul „protest”, pentru a atrage atenţia asupra subfinanţării învăţământului.
Parchetul General face, miercuri dimineaţa, 100 de percheziţii la cadre didactite şi studenţi din cadrul a două universităţi într-un dosar numit "Diplome de licenţă fără studii".
După reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului pentru titularizare, 9.772 de candidați au obținut note peste 7 (notă necesară angajării pe perioadă nedeterminată), a informat, marți, Ministerul Educației Naționale (MEN).
18,32% dintre candidații la proba scrisă a examenului de titularizare au depus contestații, potrivit unei informări postate de ministrul Educației, Liviu Pop.
Recomandări: