Preşedintele Vladimir Putin susţine că vor exista repercursiuni dacă NATO va construi baze militare în Finlanda şi Suedia Cele două state nordice urmează să fie primite în Alianța Nord-Altantică.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus miercuri liderilor NATO că ţara sa are nevoie de arme mai avansate şi de bani pentru a se apăra împotriva Rusiei, avertizând că ambiţiile Moscovei nu se opresc la Ucraina.
Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 din Indonezia din noiembrie, a declarat luni un consilier al preşedintelui rus.
Vladimir Soloviov, propagandistul favorit al lui Vladimir Putin, a declarat în propria emisiune difuzată de canalul televiziunii de stat Rossia-1, că Stalin a făcut o greșeală, pentru că a permis Germaniei să existe.
Eurodeputatul Eugen Tomac, care este și liderul PMP, l-a luat în colimator pe premierul Ungariei Viktor Orban.
Un fost prim-ministru al lui Vladimir Putin, Mihail Kasyanov, susţine că nu şi-a imaginat nici în cele mai negre coşmaruri că fostul său şef va declanşa un război la scară largă împotriva Ucrainei.
Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko l-a descris pe Vladimir Putin ca fiind „absolut raţional, rece, crud, întunecat”. Ea susţine că Putin este hotărât să intre în istoria Rusiei alături de Stalin şi Petru cel Mare, dar că există o şansă istorică pentru a-l opri.
Administraţia Vladimir Putin a avertizat, joi după-amiază, Occidentul că există riscul unor confruntări militare directe din cauza atacurilor cibernetice lansate asupra Rusiei, pe care le-a atribuit în principal Statelor Unite şi Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu va susţine tradiţionalul său dialog anual televizat denumit „Linia directă” cu poporul. La acest show televizat acesta răspundea, în direct, la întrebări din partea publicului.