O vacanţă pentru la vară, acontată acum, e mai ieftină decât dacă o plăteşti în sezon. Totul e să ştii unde vrei să mergi şi când. Şi să ai banii pregătiţi.
În acest sfârşit de săptămână soarele iese din hibernare şi se afişează în toată splendoarea sa. Temperaturile vor fi şi ele plăcute, vremea fiind perfectă pentru scurte drumeţii în natură sau pentru plimbări alături de cei dragi.
Deşi vineri oraşul este din nou învăluit de ceaţă, începând de sâmbătă soarele va ieşi cu tupeu din spatele norilor şi va încălzi aerul de afară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 13 - 26 octombrie, pentru toate regiunile din ţară.
Vara revine în forţă la Cluj, în această săptămână. Se vor înregistra temperaturi între 11-31 de grade Celsius. Soarele va străluci pe cer, dar spre seară pot avea loc ploi scurte sau chiar furtuni.
Vara şi-a intrat în drepturi la Cluj. Soarele va străluci pe cer şi în acest sfârşit de săptămână.
Clujenii vor avea parte de vreme caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor varia între 3 grade Celsius, pe timp de noapte şi 18 grade Celsius, pe timp de zi. În prima jumătate a săpătmânii se vor înregistra ploi, iar în zilele ce vor urma soarele va străluci pe cer.
Câţiva prichindei s-au bălăcit, astăzi în jurul prânzului, în fântâna arteziană din Piaţa Unirii. Ca să scape de căldură, cei mici s-au dezbrăcat de hăinuţe şi au fugit printre ţâşnitori, s-au stropit cu apă şi au legat noi prietenii.
Vremea se menţine frumoasă, săptămâna viitoare, la Cluj în ciuda temperaturilor scăzute, obişnuite totuşi pentru această perioadă a anului. Astfel, temperatura minimă va fi de -2 grade Celsius, în timp ce maxima va ajunge la 13 grade Celius.