Electric Castel, TIFF, Jazz in the park şi multe alte evenimente cu tradiţie în Cluj sunt promovate în aceste zile la Târgul Internaţional de Turism de la Madrid, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, care a ajuns la cea de-a 35-a ediţie.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca va organiza, în data de 13 decembrie, cea de-a treia ediţie a Nopţii Porţilor Deschise.
S-a deschis “Salonul Mireselor”, unul dintre cele mai importante târguri de evenimente din Cluj. La eveniment, clujenii vor putea afla care sunt ultimele tendinţe în organizarea nunţii de vis şi vor putea alege detaliile perfecte pentru ca petrecerea lor să se desfăşoare ca la carte.
În acest weekend urmează să aibă loc prima ediţie a târgului de terapii complementare "Sănătatea - alternative", ce ţinteşte să informeze clujenii despre existenţa lor ca alternativă la medicina obişnuită. Punctul forte al manifestării este reprezentat de două concerte terapeutice.
Zeci de meşteşugari îşi expun produsele în aceste zile în cadrul Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2014. Clujenii pot achiziţiona de la târg obiecte tradiţionale de artă, bijuterii, dar şi bunătăţi culinare precum ciocolată de casă, dulceaţă, siropuri sau preparate tradiţionale din carne de porc.
Clujul a dost reprezentat la începutul acestei săptămâni la târgul de investitori internaţionali de la München, unde reprezentanţii judeţului şi ai municipiului au prezentat potenţialul investiţional al zonei. Costurile participării la evenimentul din Germania s-au ridicat la 47.000 de euro.
În cadrul Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2014, Regiunea Nord Vest, clujenii vor putea achiziţiona direct de la producătorii locali diverse produse tradiţionale, printre care se numără ciocolata de casă, lactatele ecologice şi uleiul presat la rece.
Clujul va participa la târgul de investitori internaţionali de la München pentru a prezenta potenţialul investiţional, atât la nivelul municipiului, cât la cel al judeţului. Costurile participării la evenimentul din Germania se ridică la costuri de peste 47.000 de euro.
Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii îşi deschise porţile, luni, 2 decembrie. Tot atunci se deschide şi patinoratul din piaţă.