Preşedintele Băsescu a declarat, luni, că, urmare a crizei din Algeria, se pune întrebarea "Cum ne apărăm cetăţenii?", el arătând că aceştia au plecat cu gândul că statul îi va apăra şi că nu se poate trece peste aceste evenimente fără a răspunde la întrebarea "Ce ne asumăm din ce s-a întâmplat?".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că le garantează britanicilor că românii nu vor invada Marea Britanie după 1 ianuarie 2014 când expiră restricţiile pentru piaţa muncii pe care statele UE le-au putut impune după aderarea României şi Bulgariei în 2007.
Preşedintele României a respins propunerile înainte de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru Parchetul General şi şefia DNA. Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie primiseră avize negative din partea CSM.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns sâmbătă la vila de protocol de la Predeal, unde vor petrece sfârşitul de săptămână.
După ce Emil Boc a dat tonul duminică, Guvernul şi Administraţia prezidenţială a recurs la declaraţii şi comunicate de presă pe tema majorării taxelor şi impozitelor locale. Ponta a arătat către Cotroceni, preşedintele i-a cerut decenţă, Ponta a revenit şi l-a redeclarat vinovat pe Boc. Acesta din urmă a concluzionat: "prins cu mâţa-n sac, hoţul strigă hoţul".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la şedinţa plenului CSM, că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru situaţiile în care a fost "abuziv" privind permiterea cercetării penale a unor parlamentari.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au avut, joi, o întâlnire, discuţiile vizând, conform Preşedinţiei, chestiuni legate de bugetul pe anul 2013, iar, potrivit Guvernului, s-a vorbit despre apropiata vizită a delegaţiei FMI şi alte teme de importanţă pentru anul 2013.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu, arătând că "maestrul a fost nu doar un mare regizor, scenarist şi actor, ci şi un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească".
Şeful statului, Traian Băsescu, le-a reproşat, luni, jurnaliştilor prezenţi la Covasna că i-au minţit pe români când au prezentat meniul restaurantului unde va petrece Revelionul ca fiind meniul preşedintelui, spunându-le iritat că unii proprietari de trusturi media "au interesul să satureze oamenii cu preşedintele".
Recomandări: