O mamă din Ucraina al cărei fiu a fost torturat şi ucis de armata lui Vladimir Putin are un mesaj pentru preşedintele rus: „Uite ce ne-ai făcut. Care este vina noastră? Ce am făcut greșit? Tu ai copii. Dacă li s-ar întâmpla la fel?".
Ministerul rus al Apărării le-a dat luptătorilor ucraineni, aflați într-un complex industrial din orașul-port asediat Mariupol, un nou ultimatum, potrivit Reuters, citată de BBC News.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acordat luni titlul onorific de „Gardă” Brigăzii a 64-a de infanterie motorizată, acuzată de Ucraina de participare la atrocităţile de la Bucea.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, marţi, că Moscova a început o nouă etapă a ceea ce numeşte operaţiunea sa militară specială în Ucraina.
Astăzi, 19 Aprilie 2022, un transport umanitar format din 3 camioane de mare tonaj cu produse alimentare, medicamente, produse de igienă și materiale suport a plecat către Ucraina și Republica Moldova.
Rusia vrea să ”elibereze” din punct de vedere militar Donbasul, pentru că Moscova consideră această regiune separatistă prorusă drept independentă faţă de Ucraina, anunţă marţi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.
Şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serghii Gaidai, îndeamnă marţi civilii să evacueze, în urma unei intensificări a confruntărilor armate şi cuceririi de către forţele ruse a localităţii Kreminna.
Meciul caritabil dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev, programat pe 20 aprilie, de la ora 21:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, va fi precedat de un concert.
Rusia a cerut marţi forţelor ucrainene şi luptătorilor străini blocaţi în uzina metalurgică Azovstal din oraşul Mariupol să depună armele până la ora 12.00, ora Moscovei, relatează Reuters.