Bărbatul care a murit după ce a lovit cu mașina poarta de la Ambasada Rusiei este președintele unei asociații care milita pentru drepturile taților, însă acesta a fost condamnat în primă instanță pentru viol cu minori.
Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, zicea că e „o jucărie de dronă” cea care a căzut la 100 de km de Cluj, însă ruşii se laudă că adună informaţii preţioase cu Aeronava fără pilot Orlan-10 în războiul cu Ucraina.
Un accident a avut loc în această dimineaţă la Ambasada Rusiei din București. O maşină s-a izbit de porţile ambasadei şi a luat foc.
De vină pentru problemele tehnice din timpul discursului preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost modificarea unui parametru cu foarte scurt timp înainte de debutul şedinţei, spune Alexandru Tănase, şeful Departamentului Centrul dezvoltare-tehnologică de la Camera Deputaţilor.
Incidentul s-a petrecut luni noaptea, în timpul bombardamentelor din zona Mariupol.
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj le oferă copiilor și familiilor din Ucraina care se află în această perioadă la Cluj-Napoca posibilitatea de a lua parte gratuit la spectacole. Instituția se alătură astfel inițiativei „Cluj for Ukraine”, alături de autorități și ONG-uri locale.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen va merge în această săptămână la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Parlamentarul clujean Sorin Moldovan, care este vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, i-a cerut, săptămâna trecută, deputatului Francis Tobă să demisioneze din comisie, după ce acesta ar fi solicitat o audiență la Ambasada Rusiei pentru a susține neutralitatea României în contextul conflictului militar din Ucraina.
Oficialii SUA preconizează că trupele ruse se vor îndrepta în număr mare înspre estul Ucrainei. Deşi armata rusă s-a retras din localităţile aflate în jurul Kievului, generalii ruşi pregătesc un nou plan de asalt.