Cercetătorii de la Facebook testează o tehnologie prin care poți afla ce îți scrie cineva pe rețea fără să mai fie nevoie să te uiți la computer sau la telefon.
Temperaturile vor fi mai ridicate în această săptămână decât în mod normal pentru această perioadă a anului, de până la 29 de grade Celsius pe timpul zilei, arată prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Începând de sâmbătă şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, vremea se va răci în toată ţara, iar temperaturile pe timpul zilei nu vor depăşi 23 de grade, în timp ce noaptea minimele vor ajunge până la 3 grade.
Duminică, 29 aprilie, au avut loc noi trageri la loto după ce, la extragerile loto de joi, 26 aprilie, Loteria Română a acordat 17.570 câştiguri în valoare totală de 882.486,49 lei.
Ca în orice dietă, rezultatele se văd mai repede dacă faci şi puţină mişcare. Macar plimbă-te zilnic 30 de minute.
Dupa sapte zile, vei slabi trei kilograme. Ai voie sa repeti dieta fara oprire, iar kilogramele vor disparea miraculos.
Parcurile din Cluj-Napoca şi spaţiile de agrement din împrejurimi au fost curăţate şi iarba tunsă şi sunt gata să primească clujenii ce vor ieşi în aer liber în minivancaţa de 1 Mai.
Transportul public în municipiul Cluj-Napoca şi în Zona Metropolitana Cluj se va desfăşura în zilele de 30 aprilie şi 1 mai 2018 între orele 6:00 – 23:00, conform programului de transport pentru zilele de duminică
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în zilele următoare, pe parcursul minivacanţei de 1 mai, temperaturile vor fi cu 10 grade mai ridicate decât normalul acestei perioade.
Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică: