Consiliul Județean Cluj a finalizat, cu fonduri europene, lucrările necesare pentru creșterea eficienței energetice la clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.
Pentru al treilea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care își deschide porțile vineri, 9 iunie 2023, va avea avea loc și în comuna Florești.
Viitoarea strategie de dezvoltare teritorială a Județului Cluj pentru perioada 2023-2030, parte integrantă a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ), este realizată în parteneriat cu Banca Mondială.
Deputatul PSD Patriciu Achimaş-Cadariu, iniţiator şi coordonator al Planului Naţional de Combatere a Cancerului (PNCC), susține că, în ultima vreme s-au înteţit atacurile împotriva PNCC legiferat în 2022.
Sports Festival, concept made in Cluj și cel mai mare eveniment dedicat sportului din România, ar putea trece granițele țării. Există deja un interes din Orientul Mijlociu.
Cea de-a patra ediție a Sports Festival începe joi, 1 iunie, la ora 10.00. Cel mai mare eveniment multi-sport din România aduce la Cluj-Napoca, în 1 - 4 iunie, inițiere în peste 25 de sporturi, provocare pe traseul Survivor România, super campioni față în față cu fanii, la Sports Talks, un masterclass dedicat profesioniștilor, crosul Supereroilor, competiții, parada cluburilor sportive, demonstrativul de fotbal al anului, All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, concerte și multă distracție!
Organizația PSD Cluj-Napoca a trecut prin momente dificile în ultimele luni, iar acum încearcă să-și consolideze o echipă de conducere solidă pentru a „ataca” alegerile de anul viitor.
Consiliul Județean Cluj a câștigat un proiect cu finanțare europeană privind „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din județul Cluj.”
Consiliul Județean, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, invită clujenii și turiștii care vizitează județul Cluj să utilizeze aplicația turistică - Cluj Tourism App.