Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinaţii spre Italia, respectiv Perugia, operată de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.
Consiliul Județean Cluj a hotărât, în cadrul ședinței ordinare din data de 27 iulie, darea în administrarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj a 144 de noi aparaturi și sisteme de echipamente de ultimă generație.
Urbaniștii județului Cluj au oferit, joi, un aviz favorabil construirii unui parc fotovoltaic pe raza comunei Săvădisla. Este cel de-al treilea proiect de acest tip aprobat în ultimele două luni în județ.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare din data de 27 iulie, alocarea unor fonduri suplimentare pentru unitățile medicale din județul Cluj.
Urbaniștii județului Cluj au dezbătut, joi, pentru a doua oară, construirea unui proiect de regenerare urbană - ansamblu mixt care cuprinde locuințe, zone de servicii, birouri, grădiniță, spații verzi, parking auto, în comuna Apahida. Proiectul, care a fost amânat într-o ședință anterioară, a primit de această dată aviz favorabil.
Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, a reacționat la declarațiile făcute la Tușnad de către premierul Viktor Orban, potrivit cărora Ungaria respinge alte rase pentru a rămâne o națiune, lucru care s-a pierdut în țări occidentale în care europenii s-au amestecat cu non-europeni.
Potrivit edilului Bogdan Pivariu, au fost efectuate peste 30 de controale pe șantierele din comuna Florești, doar în ultima lună.
Polițiștii clujeni au dat în ultimele zile peste câțiva şoferi care s-au urcat la volan sub influenţa alcoolului.
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare, derulate în regim de primă urgență, pe drumul județean DJ 172F care tranzitează comuna Mica, până la limita cu județul Bistrița-Năsăud.
Recomandări: