Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică aferente modernizării drumului județean 170B Topa Mică-Așchileul Mic, în lungime de 8 km.
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, pe raza judeţului, pe mai multe sectoare de drum, circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
Este vorba de o inițativă legislativă privind sprijinirea startup-urilor, microîntreprinderilor şi IMM-urilor aflate în căutare de capital, pe care o promovează parlamentarul clujean Viorel Băltărețu.
CJ Cluj continuă să fie alături de întregul personal din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean și să susțină acordarea stimulentelor financiare lunare în mod nediscriminatoriu tuturor angajaților din cele cinci spitale subordonate.
Contractul de lucrări privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, comuna Geaca, a fost semnat marți, 22 februarie 2022.
Comuna Florești a accesat fonduri nerambursabile în valoare de peste 2,8 miloane de lei pentru cheltuieli cu echipamente de protecţie si igienizare, în vederea gestionării situaţiei create de pandemie.
Bruxelles-ul protejează Ucraina şi a impus sancţiuni împotriva a 5 membri ai Dumei federale. Acuzaţia este că ar fi subminat integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa ţării şi că a destabilizat-o.
Drumurile județene afectate de fenomenul de polei sunt în special în zona de munte a județului.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a alocat aproximativ 52 de milioane de euro pentru investițiile în educație pe anul 2022.