Poarta de intrare în lumina înveşnicită a Învierii este tocmai Înviatul, cel ce S-a definit pe Sine ca "Uşa", iar codul de intrare este Codul credinţei. Despre Împărăţia înviaţilor Învăţătorul a vorbit puţin în metafore, alegorii şi parabole, negăsind în registrul nostru de percepţie raţională, emoţională şi experimentală suficiente dispoziţii de înţelegere, însă tocmai această limită a închipuirii constituie premisă a grandioasei Învieri. A face eforturi de natură ştiinţifică, filosofică sau chiar teologică pentru a sonda anticipat Împărăţia Înviatului echivalează cu efortul de a ne aminti minunatele experienţe din prima etapă a vieţii, cea intrauterină; eu nu îmi amintesc nimic şi nici nu am făcut eforturi de a mă întoarce acolo, cu toate că unii m-au invitat mai mult sau mai puţin politicos. Aşa cum experienţa de primă etapă a vieţii (cea de nouă luni) nu presupune cunoaşterea celei de a doua etape a vieţii, pentru cel considerat de către lume un banal candidat la cod numeric personal, cu alte cuvinte, aşa cum nu am ştiut nimic despre taxe şi impozite în timp ce ne bălăceam în lichidul amniotic, tot aşa din condiţia de plătitori pe la casieriile lumii nu ne este dat să ştim prea multe despre all inclusive-ul Împărăţiei, plătit cu cord şi sânge tocmai de Împărat, acum 2000 de ani, pe o colină infama lânga cetatea Ierusalimului.
În ce priveşte Învierea s-au strecurat confuzii chiar şi în înţelegerea textului Evangheliilor, astfel se vorbeste despre trei aşa-zise învieri, a lui Lazăr, a fiului văduvei din Nain şi a fiicei lui Iair, confuzia constând în a echivala reanimarea cu învierea, echivalare neacceptabilă, cum nu se poate confunda avortul cu naşterea. Alegoric vorbind, Învierea presupune ieşirea din hăul morţii pe partea opusă celei din care ai căzut. A te întoarce pe aceeaşi parte e doar resuscitare sau reanimare, termini actuali care trebuie aşezaţi cu mai mult curaj în ambianţa biblică actuală . Motivul definitiv de încredere , curaj şi speranţă stă în aceea că Unul dintre ai noştri a reuşit; acestă reuşită creştinii şi evreii o numesc Paşti, în înţeles românesc "trecere", o trecere care
nu presupune epuizarea unui traseu pământesc în limita biologiei, adică nu suntem, cum lamentabil se afirmă, "doar trecători pe pământ", ci trecuţi dincolo de aparenţele sumbre ale morţii, la Ospăţul Împăratului unde Mielul e viu şi nu se vinde pe tarabele improvizate ale lumii.
Până să ajungem la Ospăţul Veşniciei să celebrăm în lumea noastră zglobie cu bucurie tainică generoasa şansă a nemuririi. Conştient de abordarea supradozată duhovnicos, las totuşi trupului ce-i al trupului, făcând apel doar la buna măsură, pentru a nu fi subiect de resuscitare la secţiile de primiri urgenţe. Am insistat asupra celor sufleteşti în contrapondere la abuzul ştiristic din perspectivă distractivo-furajatoare. Neîndoios, toate informaţiile mediatice după consacratul obicei vor conţine: miel belit, drob, ouă vopsite, ciori vopsite, iepuraşi guşaţi, iepuriţe surexcitate (oops!), distracţie, orgii bahice, guşteri şi reptile spovedite la DNA şi DIICOT, lămpaş sfânt de la Ierusalim reaprins la coborârea din avion cu brichetă electorală, bărbi incendiate, teatru bizantin şpăgovit pe plajă şi multe altele specifice "neamului mântuit" la pauşal.
Fiţi fericiţi fără să paşteţi şi fără alte reţete ierbicole, fie-ne de ajuns Hristos Dumnezeul cel viu!!!
