Descoperire macabră. Craniu și oase umane, găsite lângă o fostă benzinărie

Descoperire macabră. Craniu și oase umane, găsite lângă o fostă benzinărie

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în urma unei descoperiri șocante făcute, în apropierea unei foste stații de carburanți. Un bărbat din zonă, în timp ce își plimba câinele, a găsit un craniu uman și a alertat autoritățile printr-un apel la 112.

Descoperirea macabră a fost făcută în localitatea Bâlteni, județul Gorj în apropierea unei foste benzinării.

Poliţişti din Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 50 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că, în timp ce plimba câinele, pe raza localităţii, în zona unei foste staţii de carburanţi, ar fi găsit un craniu ce pare a fi uman.

"La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar în urma cercetării locului faptei a fost identificat un craniu cu aspect uman, iar în proximitatea acestuia, pe o suprafaţă de până la 25 metri, au mai fost identificate şi alte fragmente osoase. De asemenea, în zonă au fost identificate trei articole vestimentare specifice portului femeiesc, o pereche de încălţăminte tip gheată, confecţionate din cauciuc şi un ceas de damă. Bunurile identificate au fost ridicate de la faţa locului, iar fragmentele osoase au fost înaintate Serviciului de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării unei constatări medico-legale şi ulterior unei expertize antropologice pentru stabilirea cu exactitate a provenienţei acestora", a transmis IPJ Gorj, conform Agerpres.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comenteaza