Un exerciţiu demonstrativ inedit a avut loc, luni, în zona lacului și a casinoului din Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia aniversării „Zilei Forțelor Terestre Române”.
Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, îl acuză pe medic de hărţuire, susţinând că acesta a apelat la politicieni şi la jurnalişti pentru a-l denigra.
Două produse româneşti care datează din secolul al XVIII-lea - brânza frământată de Sângeorz Băi şi cârnaţi din Ţinutul Grăniceresc – se află în procedură de atestare naţională ca produse tradiţionale la Ministerul Agriculturii.
Echipa feminină de tenis a României a învins cu scorul general de 3-1 formaţia Elveţiei în barajul pentru calificarea în Grupa Mondială I a Fed Cup, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Din echipa Elveţiei a făcut parte şi Timea Bacsinszky, a cărei familie provine din România.
Peste 100 de persoane au reușit să adune, în câteva, ore peste 50 de saci cu deșeuri, majoritatea aduse de viiturile pârâului Hășdate, dar și, o parte, lăsate de turiștii vizitatori.
Peste 28.000 au vizitat Târgul de Carte "Gaudeamus", ce a avut loc între 18 şi 23 aprilie 2018. Evenimentul a însumat 70 de expozanţi şi 90 de evenimente. Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost scriitorul și profesorul Aurel Codoban.
Clujenii sunt invitaţi la sărbătoarea Forțelor Terestre, dedicată Centenarului Marii Uniri, în Parcul Central.
La Cluj-Napoca, Festivalul Filmului Francez ajunge din 3 în 6 mai, la cinema Victoria.
Drectorul sportiv al CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat că FCSB a cerut arbitri străini la meciul de duminică, dintre cele două formaţie clasate pe primele două locuri ale ierarhiei Ligii I, precizând că gruparea pe care o reprezintă este de acord.