Şeful Inspectoratului Şcolar General (ISJ) Cluj a primit "Crucea Transilvaniei", cea mai înaltă distincţie acordată de Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Peste 700 de clujeni au transmis autorităţilor judeţene o petiţie în care cer asfaltarea tronsonului de drum Stațiunea Muntele Băișorii - Buscat Resort, DJ 107R.
Deşi ar fi trebuit ca noul sediul al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj să fie inaugurat în acest an, lucrările sunt departe de a fi finalizate din cauza modului în care se lucrează la noul obiectiv. În cel mai bun caz, construcţia va fi gata în aprilie 2016.
Primarul a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre noul sistem de circulaţie care se va aplica de luna viitoare pe una din cele mai aglomerate artere din oraş.
În prima zi a noului an şcolar, trotuarele din zonele unităţilor de învăţământ au fost transformate în veritabile parcări.
Mii de copii au trecut, luni, pragul instituţiilor de învăţământ din Cluj-Napoca. Unii bucuroşi de reîntâlnirea cu colegii, alţii morocănoşi că s-a terminat vacanţa, iar alţii emoţionaţi de perioada care îi aşteaptă, cu toţii s-au aliniat la careu şi au asistat la ceremoniile de început de an şcolar.
După concertul susţinut în primăvara acestui an cu ocazia Zilelor Clujului, legendara trupă rock Iris, cu Cristian Minculescu la voce, revine în oraşul de pe Someş.
Elevii mai multor şcoli din municipiul Cluj-Napoca vor desfăşura orele de curs în alte locaţii decât până în prezent. Din cauza şantierelor din mai multe unităţi de învăţământ, respectiv din cauza imobilelor retrocedate, elevii vor fi mutaţi în alte clădiri.