Doi antreprenori clujeni şi-au propus la începutul anului 2022 să pornească un business împreună, iar şase luni mai târziu, în luna iulie, aveau deja primii clienţi în service-ul auro deschis în Cluj-Napoca şi care arată ca o farmacie, scrie zf.ro.
Cel puțin unul dintre avioanele companiei Blue Air este sub sechestrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), scrie Boardingpass.ro.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Aproape 5.000 de candidaţi s-au înscris la concurs pe locurile scoase la concurs de şcolile de agenţi de poliţie din Cluj-Napoca și din Câmpina.
Evenimentul #Swimathon12 va avea loc în 12 noiembrie, în scopul strângerii de fonduri necesare dotării cu aparatură modernă a Secției Clinice de Oftalmologie Pediatrică de la SCJU Cluj-Napoca, unde ajung pacienți din toată Transilvania.
Piața volantă din cartierul Gheorgheni se mută începând de joi, 10 noiembrie 2022 pe platoul din zona Parcului Stadion.
Turdeanul Petru Borbely-Coroban de 70 de ani este campion național la powerlifting – împins cu bara din culcat, după competiţia din weekend-ul trecut.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Autoritățile din Cluj căutau vara aceasta un tânăr care a decedat în urmă cu 2 ani jumate luni pentru a-i înmâna cardul pentru ajutorul social. Încă îl caută, deși bărbatul e îngropat într-un cimitir din Cluj-Napoca imediat de 3 ani.