Trupa pregătită de Dan Petrescu a reușit să se impună împotriva ocupantei locului al treilea din Liga 1, scor 2-0 și se menține pe prima poziție în clasament.
Tehnicianul formației din Gruia consider că echipa sa e pregătită să revină cu victorie în campionat, împotriva unei dintre formațiile cu care se luptă pentru supremație în Liga 1.
Fostul internațional a vorbit despre revenirea în prim-plan a echipelor de tradiție, dar în special a “studenților”.
Echipa condusă de Dan Petrescu a suferit al doilea eșec într-o săptămână, după ce a fost învinsă în campionat de Viitorul Constanța.
În reeditarea Supercupei României, constănțenii au ieșit din nou victorioși, scor 3-1 în fața formației din Gruia.
Partida care ar fi trebuit să reprezeninte cel mai interesant duel al Ligii 1, cel dintre campioni și vicecampioni, a fost o demonstrație de pragmatism.
Deși impresia generală a fost una de echilibru și de pragmatism, mai multe voci din angrenajul campioanei susțin că ar fi meritat victoria.
Mijlocașul argentinian a vorbit și despre viitorul său, care ar putra fi tot alături de CFR Cluj, dar într-un rol de secund al lui Dan Petrescu.
Campionii au remizat alb în capitală, împotriva formației cu care s-au bătut pentru titlul din Liga 1 în ultimele două sezoane.