Proba scrisă la Limba română a început marţi, 25 iunie, la ora 9. Durata de rezolvare a subiectelor este de 2 ore.
RAAD 2024 - The 33rd International Conference on Robotics in Alpe-Adria-Danube Region.
A început sesiunea de evaluări pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Elevii de clasa a II-a au susținut, luni, proba la Limbă și comunicare - scris.
România va evalua pentru prima dată competențele de citire, calcul, capacitatea de rezolvare a problemelor în rândul persoanelor de 16-65 de ani, prin PIAAC, testarea „PISA pentru adulți”.
Ministerul Educaţiei a publicat miercuri Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior.
Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot.
Implementarea catalogului electronic școlar va fi extinsă în toate unitățile de învățământ preuniversitar prin intermediul unui sistem unic la nivel național.
Ministerul Educației a publicat marţi analiza pe itemi, adică pe fiecare subiect în parte, a rezultatelor obținute de elevi la simularea examenelor de Bacalaureat.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a afirmat, săptămâna trecută, că „obiectivul nostru ar trebui să fie ca relevanța examenelor naționale, Evaluare Națională și Bacalureat, să fie redusă”.
Beneficiază de bursa socială elevii din învățământul de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, cei școlarizați la domiciliu sau cei care urmează cursurile în școala de spital, care îndeplinesc criteriile de acordare.
Recomandări: