Elevii și profesorii au zi liberă joi, 5 iunie, de Ziua Învățătorului 2025, conform contractului colectiv de muncă la nivelul învățământului.
Elevii olimpici care au îndrăznit să depună contestație la Olimpiada națională de Cultură și Spiritualitate Românească au fost taxați prin depunctare și mustrare publică pentru gestul lor.
Ministrul Educației, Daniel David, a spus, joi, că ar putea să rămână în continuare ministrul Educației, dar pentru asta trebuie să fie îndeplinite anumite condiții.
Examenul național de Titularizare se organizează în acest an conform procedurilor cunoscute și anunțate, a precizat luni Ministerul Educației și Cercetării.
Ministrul Educației, Daniel David, a precizat miercuri că posturile care sunt scoase la concurs în școli trebuie să fie anunțate public și raportate la minister.
În județul Cluj, 4.146 elevi ai claselor a XII-a/a XIII-a vor susține, începând de luni, 24 martie 2025, simularea Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025.
Ministerul Educației a anunțat implementarea unui mecanism esențial pentru siguranța elevilor. Este vorba de un sistem de semnalare anonimă a activităților legate de droguri în școli.
Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de metodologie pentru predarea Religiei, care reglementează organizarea predării acestei discipline în învățământul preuniversitar, inclusiv modalitatea de înscriere a elevilor la cursuri.
Un „Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online”, realizat de Ministerul Educației, împreună cu CNA , va fi distribuit în școli și universități unde va fi folosit ca instrument educațional.
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat, joi, că nu susține interzicerea totală a telefoanelor mobile în școală, însă trebuie să fie asigurat un control "riguros" în privința utilizării acestora în sălile de curs.