Dacă alegerile ar avea loc în această săptămână, Sorin Apostu şi Alin Tişe şi-ar păstra fotoliile de primar, respectiv preşedinte al CJ, însă opoziţia USL ar câştiga cele mai multe mandate.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar urma să iasă de sub administrația Ministerului Sănătății, spune senatorul clujean Alexandru Cordoș (PSD).
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, spune că va fi primul pe lista candidaţilor partidului la funcţia de consilier judeţean, la alegerile locale din 2012.
Social-democraţii clujeni cer Primăriei să organizeze un Campionat al Şcolilor. Potrivit preşedintelui PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, proiectul s-ar adresa elevilor claselor V-XII şi ar presupune competiţii organizate în afara programului şcolar la fotbal, baschet, handbal, volei şi tenis de câmp.
PSD se află pe primul loc în preferinţele politice ale românilor, relevă un sondaj realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) citat de realitatea.net.
Ponta spune că alianța va avea candidat comun la președinție și va desemna un singur candidat la funcția de prim-ministru.
Victor Ponta a dezvăluit că posibila alianţă cu PNL nu va fi una pe termen scurt.
Recomandări: