Prim-vicepreședintele PNL a precizat că nu va merge la discuțiile cu PSD de la sediul din Kiseleff, liberalii putând să se întâlnească cu social-democrații chiar și într-un parc.
Europarlamentarul liberal susține că premierul desemnat Ciucă nu îşi va depune mandatul şi va merge până la capăt în vederea obţinerii unui vot de învestire în Legislativ.
Prim-vicepreşedintele PNL susține că nu se pune problema depunerii mandatului de către premierul desemnat Nicolae Ciucă, precizând că liberalii sunt deschişi, în limitele avute de mandatul dat de Biroul Executiv, pentru a purta discuţii cu toate forţele politice.
Prim-vicepreşedintele PNL le transmite celor de la USR că îi aşteaptă să revină în coaliţia de dreapta, pentru ca guvernarea să continue sub conducerea lui Florin Cîţu.
Prim-vicepreședintele PNL a spus că Dacian Cioloș, propunerea de premier desemnată de președintele Klaus Iohannis, trebuie mai întâi să discute cu „partenerii domniei sale, AUR şi PSD”.
Klaus Iohannis a decis să îl desemneze pentru poziţia de candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş. Acţiunea preşedintelui a stârnit valuri în PNL, dar şi între celelalte partide.
Sunt unele guri în PNL care l-ar vedea în funcţia premier al României pe eurodeputatul Rareș Bogdan. Acesta ar reprezenta o posibilitate pentru propunerea PNL la Cotroceni.
Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că totul depinde de președintele Klaus Iohannis în cazul în care care moţiunea de cenzură a PSD va avea succes.
Prim-vicepreședintele liberalilor a dat asigurări, joi, că Florin Cîțu va rămâne premier și că PNL va continua să guverneze încă trei ani și jumătate, până la alegerile din 2024.