Universitatea Cluj va evolua duminică pentru prima dată în fața propriilor fani în actuala stagiune din Superligă.
În ultimii ani, clujenii și sibienii au avut parte de dueluri intense atât în Superligă, cât și în Cupa României.
LPF a anunțat schimbarea orelor de disputare ale partidelor din cea de-a doua rundă a sezonului regulat.
Nelu Varga a remarcat performanța unui dintre elevii lui Dan Petrescu, în prima etapă a Superligii.
Mijlocașul celor de la CFR Cluj a vorbit despre condițiile în care s-a jucat partida din prima rundă a sezonului regulat al Superligii.
Formația pregătită de Dan Petrescu a fost condusă cu 2-0, însă a obținut toate cele trei puncte în prelungiri.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate partida contra celor de la FCSB, scor 1-1, în prima rundă a sezonului regulat al Superligii.
Antrenorul începe noua stagiune cu un lot mult schimbat față de cel pe care l-a găsit în urmă cu câteva luni, la revenirea sa.
Cele două formații se întâlnesc în prima etapă a noului sezon din Superliga României.