După ce au dat asigurări că rezultatele și ascensiunea Centrului de Copii și Juniori de la CFR Cluj reprezintă un motiv solid pentru care Academia va contiuna, conducerea clubului a anunţat şi cine va fi noul şef.
Formația din Gruia a emis un comunicat în legătură cu viitorul juniorilor clubului.
Goalkeeper-ul formației din Gruia negociază intens cu o nou-promovată în prima ligă italiană.
Atacantul CFR-ului a încheiat la egalitate cu alți doi tineri jucători în ierarhia celor mai buni marcatori.
Patronul CFR-ului nu e dispus să facă niciun compromis în privința transferului internaționalului român.
Clubul din Gruia a pus ochii pe un mijlocaș în vârstă de 30 de ani, însă se luptă cu alte trei cluburi pentru semnătura sa.
CFR Cluj a învins nou-promovata în Liga a 2-a, Ceahlăul Piatra Neamț, scor 3-1.
Jucătorul formației din Gruia se află pe lista unei echipe din Arabia Saudită, care e dispusă să plătească o sumă importantă în schimbul său.
Portarul în vârstă de 27 de ani a ajuns în Gruia liber de contract, după ce ultimele două sezoane a evoluat pentru Chindia Târgoviște.