Obținerea avizului de mediu este necesară din perspectiva evaluării impactului pe care îl pot avea asupra mediului investițiile prevăzute în noul plan.
Este vorba despre Drumul Județean 109D între localitățile Fundătura și Lujerdiu, comuna Cornești, iar imaginile vorbesc de la sine.
Guvernul Ciucă a adoptat, vineri, în şedinţă, un act normativ prtin care s-a alocat suma de 476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, la solicitarea unor unităţi administrativ-teritoriale.
Valoarea estimată a contractului este de 3.781.833 de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul forului administrativ județean.
Consiliul Judeţean Cluj a executat, în cursul lunii noiembrie, marcaje rutiere longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de circulație, pe încă trei drumuri judeţene, cu o lungime totală însumată de 47,8 kilometri.
PSD, PNL și UDMR și-au împărțit posturile de prefecți. Potrivit împărțirii agreate de Coaliţia de Guvernare, PSD este partidul care va avea cel mai mare număr de prefecţi, urmat de PNL.
Compania de Apă „Someș” S.A. a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, comuna Geaca.
Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, găzduiește, până în data de 31 decembrie 2021 , expoziția de fotografie documentară ,,Eroii noștri. Pagini de istorie".
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, pe raza judeţului nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier.
Recomandări: